Am fost la Cernobîl
Cultura de siguranță scăzută a întregului sistem a fost cauza accidentului de la Cernobîl și cu tristețe vă spun că nu s-au schimbat prea multe de atunci.
Eram într-un hostel din Chișinău (Moldova) când, după ce am auzit poveștile celorlalți călători, am decis să vizitez Cernobîl, scena uneia dintre cele mai grave dezastre umane din toate timpurile.
Nici unul dintre articolele online, poveștirile altora sau chiar vizionarea seriei HBO “Cernobîl” nu ar fi putut să mă pregătească pentru ceea ce aveam să trăiesc.
Am decis că într-una din ultimele zile ale călătoriei mele de cercetare (vedeți articolul anterior pentru informații) să fac un tur al Zonei de Excludere nucleară. În mod legal, puteți intra în Zona de Excludere numai cu un ghid și un tur organizat (pe care trebuie să-l programați cu cel puțîn 5 zile în avans). Există numeroase companii care fac tururi, deoarece interesul în zonă a crescut foarte mult (companiile au înregistrat o creștere cu 40% a numărului de tururui comparativ cu luna Mai a anului trecut, trăiască Hollywood-ul și produsele sale). Persoanele care lucrează în Zona de Excludere, în calitate de ghizi sau la centrala nucleară, au o limită maximă de 15 zile lucrătoare / lună.
08h00 dimineața — un minibus m-a cules pe mine și alți 6 turiști de la hotelul Dnipro din centrul Kiev-ului și am plecat spre Cernobîl.
Câteva dintre regulile de siguranță care ne-au fost aduse la cunoștinta:
- toate părțile corpului tău trebuie să fie acoperite în orice moment;
- vizitatorii nu au voie să ia masa în aer liber;
- vizitatorii nu au voie să fumeze tutun (sau orice altceva) în aer liber;
- consumul de alcool în timpul sau înainte de tur în Zonă este interzisă;
- este interzisă plasarea echipamentului foto sau video pe sol;
- este strict interzis să se ia obiecte din interiorul zonei;
- nu este permisă atingerea obiectelor, structurilor, vegetației sau a solului.
Zona de Excludere este împărțită în două: zona de 30 de kilometri (în mare parte decontaminată, încă locuită de câteva sute de persoane) și zona de 10 km, care, în ciuda eforturilor de decontaminare, prezintă încă radiații letale ce vor nu putea fi eliminate timpul vieții noastre.
10h30 — am ajuns la punctul de control Dytyatky pentru a intra în Zona de Excludere. Ne-am aliniat cu pașapoartele în mână și am fost verificați de un ofițer de poliție.
Ni s-a oferit, deasemenea, un aparat care înregistrează toate radiațiile pe care le primim pe parcursul zilei și pe care trebuia să îl purtăm în jurul gâtului pe tot parcursul vizitei.
Prima oprire a turului a fost vechea grădiniță abandonată din satul Kopachi.
Apoi am fost conduși direct la Centrala Nucleară de la Cernobîl și ne-am apropiat de Reactorul 4, cel care a provocat explozia fatală de pe 26 aprilie 1986.
Un nou sarcofag de beton (fotografiat mai jos) a fost conceput cu scopul principal de a limita radioactivitatea Reactorului 4 pentru următorii 100 de ani. Deasemenea, acest nou sarcofag va permite o demolare parțială a sarcofagului inițial, care va începe în curând, ceea ce nu va mai permite turiștilor să ajungă în acest punct pe viitor.
Următoarea oprire a fost în Pripyat, “Orașul Mort (Fantomă)” — locația piscinei, parcului de distracții cu roata cea mare, răului, clădirilor abandonate, a primului supermarket din Uniunea Sovietică, a câtorva cinematografe, a unui spital, etc.
Una dintre surprizele turului a fost radarul Duga-3 (“Ciocănitoarea Ruseasca”). Acest radar de avertizare pentru sistemul antirachetă a fost unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale armatei sovietice care și-a continuat activitatea la trei ani după dezastrul nuclear. S-a speculat că radarul a fost folosit ca o formă de control al minții și, până în prezent, întreaga natură a utilizării sale a rămas un mister.
Una dintre ultimele opriri a fost expoziția de mășini militare utilizate pentru curățarea reactorului și decontaminarea Zonei după dezastru.
La finalul vizitei, toți trebuia să trecem printr-un punct de control radiologic (similar echipamentelor de securitate din aeroporturi).
19h00 — ne-am întors la Kiev.
Buget total: 70–120 de euro (în funcție de tipul de tur selectat).
Gânduri de final
Cultura de siguranță scăzută a întregului sistem a fost cauza accidentului de la Cernobîl și cu tristețe vă spun că nu s-au schimbat prea multe de atunci. Punctele de control radiologic prin care trebuia să trecem (de două ori) în timpul călătoriei păreau să nu funcționeze cu adevărat — unul dintre aparate avea chiar folii de plastic care acopereau locurile unde trebuia să ne așezăm mâinile și picioarele pentru a fi testate de radiații. Aceste detectoare de radiații erau acolo doar pentru a oferi turiștilor puțîn confort mental. După ce ne-am așezat mâinile în locurile desemnate, o lumină verde a clipit și am fost lăsați să trecem.
Mai mult, când am cerut ghidului turistic să-mi verifice aparatul de măsurare a radiațiilor de la gât (care înregistrase aportul de radiații pe tot parcursul zilei), el a refuzat inițial argumentând că vă dura prea mult să verifice dispozitivul fiecăruia dintre noi. După ce am insistat, a colectat toate aparatele și a intrat cu ele în sediul poliției. Când a revenit ne-a spus că a verificat, la întâmplare, trei dintre cele șapte aparate și că valorile au fost 5, 5 și 7 (adăugând că, în mod normal, media este de aproximativ 3).
Una dintre amintirile cu care am rămas după vizită a fost răspunsul ghidului atunci când l-am întrebat dacă a urmărit serialul difuzat de HBO: “După ce vin aici zilnic, 15 zile pe lună, încerc să mă prefac că Cernobîl nu există în restul timpului”.
Dacă aveți întrebări, sfaturi sau recomandări, nu ezitați să le lăsăți în comentariile de mai jos sau să mă contactați la cpogo@wharton.upenn.edu. Pentru mai multe povești și detalii despre aventurile mele, mă puteți găsi pe Instagram: @cristinapogo.
